Share Button

MARTURISIREA PACATELOR

Marturisirea pacatelor este una dintre pietrele de temelie care stau la baza vietii spirituale. Niciodata nu s-au experimentat treziri spirituale sau reinoiri morale, fara marturisirea pacatelor. Cand oamenii isi marturiseau pacatele, Dumnezeul cerului isi revela puterea si turna  peste poporul Sau belsug de binecuvantare. In istoria trezirilor spirituale, una dintre constantele care au determinat pocainta maselor a fost disciplina marturisirii.

Rolul acestei discipline e sa ne elibereze de puterea pacatului. E drept ca acum privim pacatul cu un subiectivism ingrijorator.  Ca suntem slabi si e inevitabil sa pacatuim reprezinta probabil scuza noastra favorita. A pacatui e omeneste, da, dar a te marturisi e dumnezeieste. Prin marturisire, omul primeste vindecare interioara. Ranile facute de pacat, distrugerile sufletesti sunt vindecate si puterea vietii infrange puterea mortii, care, inevitabil,  lucreaza in noi.

De ce ne este greu sa ne marturisim? Pentru ca in taina, fara a da glas acestor realitati, ne place pacatul si ne este greu sa renuntam la el. Daca am realiza noi ce distrugeri poate sa faca acest cancer, acest virus al naturii umane care este pacatul, nu l-am mai purta, in ascuns, in inimile noastre!

Marturisirea pacatelor incepe printr-o cercetare a constiintei si a inimii. Nu este suficienta o cercetare generala si o marturisire superficiala, de genul: “iarta-mi pacatele facute cu voia si cele facute fara voie.” Trebuie sa fim concreti si sinceri in marturisirea noastra si sa-L lasam pe Duhul Sfant sa sondeze adanc in inimile noastre, pentru a ne curati in profunzime. Parerea de rau pentru ceea ce am facut trebuie urmata de hotararea de a nu mai pacatui. Noi nu ne marturisim doar pentru a putea repeta pacatul, ci ne marturisim pentru a-i cere lui Dumnezeu puterea de a nu mai pacatui.

Cea mai mare parte a marturisirii noastre are loc in fata lui Dumnezeu, dar disciplina marturisirii ne invata sa ne marturisim si unii fata de altii. Nu este usor sa-ti marturisesti pacatele in fata cuiva, pentru ca mandria si teama se tin dupa noi. Intr-o lume care idolatrizeaza “imaginea”, a te demasca reprezinta un risc pe care nu multi si-l asuma. Dar daca vrei sa fii biruitor, daca te-ai saturat de o viata traita sub povara vinovatiei, atunci marturiseste-ti pacatele.

Biserica are slujitori care, cel putin teoretic, ar trebui sa primeasca marturisirile. Ca regula generala, marturisirea pacatelor trebuie facuta in fata unei persoane mature din punct de vedere spiritual, inteleapta, care sa aiba compasiune  si sa doreasca sa se implice in vindecarea ta interioara. Iata de ce marturisirea inaintea strainilor voyajori nu este benefica, ea iti da sentimentul ca te-ai vindecat, dar se prea poate ca maine s-o iei de la capat. Marturisirea trebuie facuta in fata unei persoane care te cunoaste, care se poate ruga pentru tine si care iti va “supraveghea” vindecarea. Marturisindu-ne unii in fata altora declansam o putere vindecatoare prin care omenescul din noi nu mai este negat, ci transformat. Iata de ce, fara aceasta disciplina, cresterea spirituala este aproape imposibila.

Disciplina marturisirii este arma principala in lupta cu pacatul ascuns.

Cand merg inaintea fratelui meu sa fac o marturisire, merg inaintea lui Dumnezeu. In prezenta unui frate pacatul este adus la lumina.” (D.Bonhoeffer)

Pentru studiul personal: Psalmul 32; Proverbe 28:13; Daniel 9:20; Fapte 19:18; Iacov 5:16; Evrei 12:1; 1Ioan 1:9.