- Despre noi
- Ce credem noi
Suntem un grup de creștini evanghelici, majoritatea de naționalitate română, din mai multe denominațiuni, care s-au unit într-o singură biserică pentru a îndeplini mandatul pe care ni l-a încredințat Dumnezeu pentru Geneva.
Biserica Evanghelică Română din Geneva nu este tot una cu Biserica Evanghelică Româna, înființată de Tudor Popescu. Ne numim ”evanghelici” pentru că împărtășim valorile pe care toți creștinii evanghelici – penticostali, baptiști, creștini după evanghelie – le împărtășesc. Suntem o biserică independentă și nu aparținem de niciun Cult religios din România, deși colaborăm cu pastori și slujitori din toate cultele evanghelice.
Viziunea noastră este să-L glorificăm pe Dumnezeu, să predicăm Evanghelia lui Isus Hristos, să facem ucenici din toate neamurile și să-i slujim pe oameni în acord cu voia lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt.
‘’Iubindu-L pe Dumnezeu, slujindu-i pe oameni !’’ este motto-ul nostru. Ne-am unit într-un singur Trup pentru a forma o singură Biserică.
Îi așteptăm pe toți cei ce au aceeași viziune cu noi să ne viziteze și să ia parte la părtășia noastră.
- Noi credem că Dumnezeu este Creatorul Universului. El este Etern și poate fi cunoscut, pentru că S-a revelat pe Sine Însuși (Genesa 1:1; Isaia 40:12-31). Dumnezeu este demn de toată închinarea, încrederea şi dragostea pentru că este desăvârşit în toate atributele Sale. Dumnezeu este viu şi veşnic (Psalmul 84:2; Deuteronom 33:27; Isaia 40:28), El este bun (Marcu 10:18), desăvârşit (Matei 5:48), îndurător (Deuteronom 4:31; Iacov 5:11), credincios (2 Timotei 2:13), îndelung răbdător (Romani 2:4), drept si sfânt (Isaia 6:3; Evrei 10:31). El nu poate fi văzut, nici ințeles de mintea omenească (1 Ioan 4:12; Iov 11:7-9). El poate fi cunoscut prin Isus Hristos, prin Duhul Sfânt, prin Sfânta Scriptură (1 Ioan 5:20; 1 Corinteni 2:10-11), prin creaţie (Romani 1:19-20; Isaia 40:26) şi prin purtarea Sa de grijă pe care o are faţă de noi (1 Petru 5:7).
- Noi credem că Domnul Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu (Matei 3 :17 ; Romani 1 :4). El este una cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, Dumnezeu din Dumnezeu adevărat, fără început și fără de sfârșit. El s-a născut în lumea noastră prin Fecioara Maria, a luat chip de rob și a murit pentru păcatele noastre, dar a treia zi a înviat dintre cei morți, s-a înălțat la cer și este viu în vecii vecilor. (Filipeni 2:1-11; 1Corinteni 15:1-6; Apocalipsa 1:17-18). Singurul Mijlocitor între Dumnezeu și oameni este Omul Isus Hristos ( 1Timotei 2 :4). Noi credem că El va reveni să judece vii și morții și să instaureze Împărăția veșnică a lui Dumnezeu (Fapte 1 : 11 ; Fapte 10:42; Matei 25:31-33).
- Noi credem că Duhul Sfânt este a treia persoană a Sfintei Treimi. El a fost de la început și a conlucrat cu Tatăl şi cu Fiul la crearea Universului (Genesa 1:2). Prin Duhul lui Dumnezeu şi prin suflarea Sa toate făpturile primesc viaţa (Iov 33:4). Oamenii lui Dumnezeu din vechime au vorbit şi au scris Cuvântul lui Dumnezeu, fiind „mânaţi de Duhul Sfânt” (2 Petru 1:21). Duhul Sfânt se primeşte prin credinţă şi, cu ajutorul Lui, omul poate înţelege Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrările Lui. Noi credem că Duhul Sfânt învaţă, mustră, mângâie, călăuzeşte, sfinţeşte, îl ajută pe credincios şi-l întăreşte în vederea trăirii creştine şi pentru predicarea şi mărturisirea adevărului Evangheliei (Ioan 16:13; Romani 8:9; 2 Corinteni 3:6; Efeseni 1:13; 5:18; 2Timotei 1 :7).
- Noi credem că Scriptura – atât Vechiul Testament cât și Noul Testament – este inspirată de Dumnezeu, prin Duhul Sfânt și este autoritatea noastră finală în ce privește credința și conduita morală (2 Timotei 3:15-17, 2 Petru 1:20-21). Noi credem că Scriptura este revelația scrisă a lui Dumnezeu pentru om și este suficientă pentru cunoașterea lui Dumnezeu și a voii Lui desăvârșite (Ioan 20 :31 ; Romani 10 :17).
- Noi credem că Omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, fără păcat (Genesa 1 :26 – 27). Dar, printr-o decizie liberă, omul a ales să păcătuiască și astfel prin păcat a intrat în lume moartea ( Romani 5:12-19). Omul a fost creat ca să-i aducă slavă lui Dumnezeu, să aibă părtăşie cu Dumnezeu şi să fie administrator peste lucrarea lui Dumnezeu (Isaia 43:7; Apocalipsa 4:11 ; Genesa 1 :26). Noi credem că Dumnezeu îl iubește pe om și, în ciuda căderii omului în păcat, Dumnezeu nu l-a părasit, ci i-a pregătit acestuia o cale de salvare și răscumpărare, prin Isus Hristos ( Ioan 3 :16).
- Noi credem că singura cale de mântuire a omului este prin jertfa ispășitoare a Domnului Isus Hristos. Scriptura ne spune că omul nu se poate mântui singur (Matei 19 :25 – 26). Mântuirea se primește prin harul lui Dumnezeu și prin credința în Isus Hristos (Efeseni 2:4-9), în urma pocăinței sincere a omului păcătos (Fapte 2 : 37 – 38). Mântuirea îi dă posibilitatea omului să se nască din nou, să devină un copil al lui Dumnezeu și să aibă o relație personală cu Dumnezeu (Ioan 3 : 5 – 6 ; Ioan 1 : 12 – 13 ; Apocalipsa 3 :20). Noi credem că omul mântuit – prin harul lui Dumnezeu și nu prin eforturile firești – trăiește o viață de neprihănire și evlavie care să-L onoreze pe Dumnezeu (1Ioan 2:29 ; Efeseni 4 : 17 – 32).
- Noi credem că Biserica este Trupul Domnului Isus Hristos. Ea este Stâlpul și temelia Adevărului (Efeseni 5 : 29 – 32; 1Timotei 3.15 ). Biserica este formată din oameni născuți din nou, regenerați, care nu mai trăiesc în păcat, ci trăiesc după voia lui Dumnezeu (1Corinteni 12:27-28). Noi credem că Biserica este formată din mulțimea tuturor credincioșilor răscumpărați prin jertfa Domnului Isus Hristos, începând de la Cincizecime până la Venirea Domnului. Misiunea Bisericii este : a) de a se închina Domnului (Efeseni 3:21); b) de a face ucenici din toate neamurile (Matei 28 :19 – 20) ; c) de a consolida viața spirituală a credincioșilor (Efeseni 4 :11 – 12 ) și d) de a-i sluji pe oameni în acord cu voia lui Dumnezeu (1Timotei 2 : 1 – 4 ). Noi credem că în Biserică – indiferent de rasă, de clasă socială sau de naționalitate – toți sunt egali în drepturi și în îndatoriri, autoritatea ultimă având-o Hristos, Capul Bisericii. Integrarea într-o biserică locală și trairea în unitate cu ceilalți credincioși răscumpărați este voia lui Dumnezeu pentru omul mântuit (Ioan 17 :21 ; Fapte 2 : 46 – 47).
- Noi credem că omul mântuit este chemat să aducă roade pentru Dumnezeu și să trăiască o viață sfântă. Sfințirea este un act de separare totală de ceea ce este păcătos și o dedicare totală față de Dumnezeu. Scriptura ne spune să urmărim sfințirea fără de care nimeni nu-L poate vedea pe Dumnezeu (Evrei 12:14; 1Petru 1:14-15). Duhul lui Dumnezeu îl ajută pe om să trăiască în sfințenie și îi dă acestuia putere să se disciplineze pentru a trai o viață neprihănită. Noi credem că rugăciunea și celelalte discipline spirituale îl ajută pe om să se apropie de Dumnezeu. Sfințirea este un proces care durează toata viața și el va fi desăvârșit la arătarea Domnului Isus Hristos. (Efeseni 5:27; 1 Ioan 3:2; luda 24-25; Apocalipsa 22:11).
- Noi credem că Domnul Isus Hristos a lăsat Bisericii doua acte de cult : botezul în apă și Cina Domnului. Noi credem că botezul in apă – în Numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt – este o poruncă a Sfintei Scripturi (Matei 28:18-20). Toți cei ce s-au pocăit de păcatele lor și cred din toată inima în Domnul Isus Hristos trebuie să se boteze în apă (Marcu 16 :16). Botezul în apă nu este spălarea de păcatele comise ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu (1Petru 3:21). Noi credem că Cina Domnului este un act solemn la care fiecare credincios trebuie să participe, după cercetarea de sine (1 Corinteni 11:28-32). Cina Domnului este un act de pomenire a lui Hristos până la a doua Sa venire. Painea frântă ne amintește de Trupul lui Hristos frânt pentru noi, iar rodul viței ne amintește de sângele lui Hristos care a curs pentru iertarea păcatelor noastre (Matei 26 : 26 – 29 ; 1Corinteni 11 : 23 – 32). Luând din pâine și din rodul viței, noi mărturisim că avem părtăşie cu Domnul Isus Cristos şi suntem una cu credincioşii din Biserică (1 Cor.10:16-17).
- Noi credem că făgăduința botezului cu Duhul Sfânt este pentru toți credincioșii (Matei 3 : 11 ; Luca 3 :16 ; Ioan 1 :33 ; Fapte 2:38-39). Prin botezul cu Duhul Sfânt, credinciosul este echipat pentru slujire și primește putere pentru a trăi o viață sfântă. (Fapte 1:8;). Noi credem în darurile supranaturale ale Duhului Sfânt (1Corinteni 12 : 1 – 11). Noi credem că roada Duhului Sfânt trebuie să se vadă în fiecare credincios răscumpărat (Galateni 5: 22-23). Credincioșii trebuie să trăiască sub călauzirea Duhului Sfânt și să nu se lase călăuziți de firea pământească (Romani 8 : 5 – 6). Fără prezența Duhului Sfânt în viața noastră nu putem fi ai lui Hristos (Romani 8 :9) și nici nu putem trăi așa cum ne cere Hristos.
- Noi credem că preoţia Vechi Testamentară a încetat și a fost înlocuită prin slujbele spirituale rânduite în Biserică: „Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii evanghelişti; pe alţii păstori şi învăţători” (Efeseni 4:11). Lucrătorii Evangheliei, la cererea bisericii locale, sunt ordinaţi în lucrare prin punerea mâinilor şi rugăciunea făcută de către slujitorii lui Dumnezeu îndreptăţiţi să facă acest lucru (Fapte 6:5-6; 13:2-4; 14:23; Tit 1:5). Toți slujitorii Bisericii trebuie să îndeplinească cerințele Scripturii (1Timotei 3:1 – 7; Tit 1: 5 – 9) și să slujească cu dragoste, așa cum a slujit și Domnul Isus Hristos (1Petru 5: 2 – 3). Noi credem că toți membrii Bisericii pot sluji Domnului în funcție de chemarea și darurile primite (Romani 12:4-8).
- Membrii Bisericii se numesc între ei fraţi (Fapte 5:23). Ei sunt datori, după Cuvântul lui Dumnezeu, să-i respecte pe cei ce slujesc (Evrei 13:17; 1 Tes. 5:12-13) şi să se supună unii altora în frica lui Hristos (Efeseni 5:21). Cuvântul lui Dumnezeu cere ca tot ce se face în Biserică: rugăciune, propovăduirea Evangheliei, îndemnuri, învăţături, cântări de laudă, întalniri de părtășie etc. „toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială” (1 Corinteni 14:40). Fiecare membru este dator să respecte „ziua Domnului” și să participe în mod regulat la slujbele bisericii (Fapte 2:42; Fapte 20:7; Evrei 10: 23 – 25). Noi credem că sprijinirea financiară a lucrării Bisericii este o porunca a lui Dumnezeu și un act de ascultare față de Dumnezeu (1Corinteni 9:14; 1Corinteni 16:2; 2Corinteni 9: 6 – 7). Noi credem că Biserica are dreptul de a exercita disciplina frățească asupra persoanelor care trăiesc în păcat și refuză să se pocăiască (Matei 18:15-18; Tit 3:10; 1Corinteni 5:11; 2Tesalonicieni 3:6).
- Noi credem că familia este o instituție rânduită de Însuși Dumnezeu (Genesa 2:18-24). Căsatoria este actul prin care un bărbat și o femeie consimt de bunavoie să trăiască împreună toata viața lor (1Corinteni 7:39). Scriptura condamnă divorțul pentru că Dumnezeu urăște despărțirea în căsătorie (Maleahi 2:16). Noi credem că bărbatul este dator să-şi îngrijească, să-şi iubească şi să-şi cinstească soţia. El este responsabil în fața lui Dumnezeu pentru familia lui. Soţia a fost rânduită de Dumnezeu să fie ajutorul bărbatului ei. Ea este datoare să i se supună ca Domnului. (Genesa 2 : 18 – 24 ; Efeseni 5 :25, 29 ; 1Corinteni 11 :3.) Noi credem că toți copiii sunt o binecuvantare de la Dumnezeu (Psalmul 127 :3) și părinții sunt datori să îi crească în ascultare de Cuvântul Lui (Efeseni 6 :4 ; Proverbe 22 :6).
- Noi credem că autorităţile statului sunt rânduite de Dumnezeu (Romani 13:1-5). Credincioșii sunt datori să se supună legilor ţării, să plătească taxele către stat şi să îndeplinească îndatoririle ce le revin (1Petru 2:13, 14; Romani 13:6-7). Fiecare credincios trebuie să se roage pentru autorităţile Statului și să caute binele țării în care se află (1 Timotei 2:1-3). Dacă legile Statului intră în contradicție cu Legile lui Dumnezeu, credinciosul trebuie să asculte mai întâi de Dumnezeu (Fapte 5: 29). Noi credem că suntem datori să-i iubim pe toţi oamenii, indiferent de rasă, naţionalitate sau convingere religioasă (1Corinteni 12: 18; Galateni 3:28; ). Biserica nu face discriminare între oameni!
- Noi credem că moartea este despărțirea sufletului de trup și o trecere a sufletului în veșnicie. Scriptura ne învață că sufletele celor credincioși se duc la Domnul, într-un loc de fericire, iar sufletele celor necredincioși se duc într-un loc de chin (Luca 16:22, 23 ; 2Corinteni 5: 1, 7, 8; Apocalipsa 6:9, 10). Noi credem în a doua Venire a Domnului Isus Hristos cu slavă și putere, pentru a instaura Împarăția veșnică a lui Dumnezeu (Matei 24.30; 1Tesalonicieni 4: 16 – 17). Noi credem în învierea morților și în Judecata finală (Fapte 24:15; Apocalipsa 20:13.) Credem ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu, că va fi un cer nou și un pământ nou în care va locui neprihănirea. (Apocalipsa 20:11-15; Apocalipsa 21:1-4; 2Petru 3:10-13). Amin.