Mai peste tot, cand se discuta probleme de comportare crestina, de conduita morala, arma de baza folosita de unii slujitori este aceasta: “sa nu fim prilej de poticnire … pentru nimeni!” Lozinca suna bine, mai ales ca pare biblica, dar ea, uneori, este folosita pentru a justifica practici aberante si pentru a sustine idei absurde.
“Sa nu fii prilej de poticnire” poate insemna, in unele situatii, sa nu porti blugi, ca un frate mai sensibil la sufletel nu se mai poate ruga din pricina ta. Sau poate insemna sa te conformezi mofturilor unor frati lumesti, care gasesc surse de pacatuire in orice manifestare a feminitatii surorilor. Imi spunea un frate- trecut de o anumita varsta- ca, de cand se stie, el s-a poticnit in parul surorilor. Solutia lui era ca surorile sa se imbrobodeasca in asa fel incat sa nu li se vada nici o suvita de par.
Ce ne spune Biblia despre “sa nu fii prilej de poticnire”?
Unul dintre lucrurile pe care le observam, mai ales in slujirea Domnului Isus – dar si in cea a apostolilor – este ca Isus a fost prilej de poticnire pentru mai multe persoane, dar nu s-a framantat din pricina aceasta.
Isus a fost prilej de poticnire pentru Ioan Botezatorul (Matei 11:2-6), pentru ca nu a actionat asa cum isi imaginase acesta. Fiul lui Dumnezeu nu s-a luptat cu romanii, nu si-a format o oaste de eliberare nationala si nici nu si-a chemat semenii la lupta. Ioan nu a inteles ca Isus venise sa distruga lucrarile diavolului si Imparatia Intunericului din inimile oamenilor. Coroborand aceste asteptari cu intemnitarea lui, Ioan ajunge sa puna la indoiala revelatia pe care a avut-o despre Isus si sa gaseasca in El, in Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii, o pricina de poticnire. Oamenii se poticnesc cand au asteptari false si ideologii pe care nu Duhul lui Dumnezeu le inspira, ci propriile mentalitati.
Isus a fost un prilej de poticnire pentru farisei (Matei 15: 10 – 14). Isus nu i-a cocolosit niciodata pe oameni; nu a fost ingaduitor cu cei incapatanati; nu a tolerat aberatiile si falsitatile fariseilor. Nu ii inteleg pe cei ce adopta o atitudine de ultra-ingaduitori, de ultra-sensibili la deraierile din mintile fatarnicilor. Ei au impresia ca fac un lucru bun, dar, in realitate, ei pun piedici lucrarii lui Dumnezeu si nu dau voie Duhului Sfant sa conduca Biserica pe drumul hotarat de El. Fariseii s-au poticnit in Isus, pentru ca le-a spus adevarul in fata. Ei, si? Sa se poticneasca! Isus a spus clar “Lasati-i: sunt niste calauze oarbe…” Nu ni se spune nicaieri in Biblie ca noi trebuie sa ne conformam inchipuirilor pe care le au unii invatatori, care predica ziua ce viseaza noaptea. Nici Isus nu s-a conformat minciunilor si exagerarilor fariseilor, chiar daca s-au poticnit in El.
Isus a fost un prilej de poticnire pentru proprii Sai ucenici (Ioan 6: 60 – 65). Sunt oameni care nu pot suporta adevarul, nu pot suporta hrana tare, invatatura adanca din Cuvantul lui Dumnezeu. Ce facem cu ei? Tinem Biserica la acelasi stadiu pentru ca unii nu pot inghiti carne duhovniceasca? Nu! Un slujitor trebuie sa impinga Biserica inspre inainte, sa-i dea directie, chiar daca unii se vor poticni. Eu nu pot renunta la Adevar de dragul ingaduintei crestine. Daca oamenii se poticnesc in Adevar, sa se poticneasca! Sub nici o forma nu putem sacrifica Adevarul.
O problema cu care se confrunta slujitorii bisericilor este ca incearca sa-i dadaceasca pe cei ce sunt pusi pe scandal, pe cei ce se cred maturi, dar nu sunt. Si tocmai asta am observat eu … cei care striga in gura mare “sa nu fii pricina de poticnire” sunt cei care se cred maturi, oameni care cred ca au experienta pe Calea Domnului. Ei sunt acea parte numita “activii neimplicati” care, orice ai face, vor fi Gigi-contra toata viata lor. Nu putem sacrifica Adevarul din pricina lui Gigi-contra.
Vom vedea, data viitoare, fata de cine nu trebuie sa fim pricina de poticnire.
