Spuneam ca nu trebuie sa fim stresati prea mult de faptul ca unii “frati maturi” se incapataneaza sa se impiedice in unele actiuni irelevante. Noi nu suntem chemati sa-i multumim pe toti mofturosii si nici sa fim pe placul tuturor incapatanatilor. Faptul ca ei invoca permanent pricina de poticnire este o dovada a imaturitatii lor.
Foarte multi se gandesc numai la faptul ca altii sunt pricini de poticnire pentru ei, dar prea putini se intreaba “dar eu nu sunt pricina de poticnire pentru nimeni prin incapatanarea mea?” I-am auzit pe multi lamentandu-se: “frate, ma face sa pacatuiesc. Sa i se lege o piatra de moara de gat.” Extraordinar! Dar tu de cate ori nu ai facut pe altul sa pacatuiasca? Tu de cate ori nu ai fost pricina de poticnire pentru cei din jur?
Inainte de a-i acuza pe altii ca sunt pricini de poticnire, sa ne intrebam daca nu cumva si noi suntem pricini de poticnire pentru altii. Este de preferat sa ne judecam pe noi insine si nu pe altii.
Suntem chemati sa fim foarte atenti cu cei “slabi in credinta“. Fata de ei trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta, ca sa nu-i facem sa pacatuiasca. Ei trebuie sa fie cei protejati de indemnul “sa nu fii pricina de potincnire!”, nu orice capos care nu vrea sa renunte la incurcaturile propriilor neuroni.
“Luati seama insa ca nu cumva aceasta slobozenie a voastra (libertatea de a manca lucruri jertfite idolilor) sa ajunga o pricina de poticnire pentru cei slabi […] Daca pacatuiti astfel impotriva fratilor, si le raniti cugetul lor slab, pacatuiti impotriva lui Hristos” (1Corinteni 8:9 si 12)
“Primiti bine pe cel slab in credinta, si nu va apucati la vorba asupra parerilor indoielnice” (Romani 14: 1)
Nu putem trai intr-un mediu fara “prilejuri de pacatuire” (Matei 18:7). Ele vin si pentru a ne testa maturitatea, dar un matur nu se va poticni, sau cel putin asa ar trebui sa fie. Crestinul matur il va ierta pe cel ce-l jigneste si-l va iubi pe cel ce-l uraste. Suntem chemati sa-i binecuvantam pe toti oamenii, nu sa ne poticnim in tot ce ni se pare noua nespiritual.
Sunt oameni care se poticnesc in Adevar. Lasa-i! Nici Isus nu i-a bagat in seama. Dar sunt oameni care se poticnesc pentru ca nu cunosc Adevarul, oameni slabi in credinta. Cu acestia trebuie sa fim foarte atenti ca sa nu-i facem sa pacatuiasca.
Ganditi-va acum ca cele mai mult eforturi pe care le ducem in biserica – vis a vis de prilejurile de poticnire – au ca scop multumirea incapatanatilor, a celor ce se cred maturi. Aproape ca nu ne pasa ca unul slab in credinta este daramat de absurditatile care sunt spuse uneori de la amvoane si nici ca tinerii sunt “executati “ in public si impinsi spre marginile comunitatii, ca, deh, sunt prea lumesti si nu merita sa faca slujba in biserica noastra …. ca sa nu fie pricina de poticnire.
Nu putem calca Adevarul in picioare, doar pentru a fi pe placul oamenilor!
