Exista cel putin doua extreme teologice cand abordam lucrarile miraculoase astazi. Sunt unii care spun ca Dumnezeu ne vindeca ori de cate ori dorim noi si ca daca avem credinta ni se garanteaza sanatate, prosperitate, putere, intaietate si tot ce vrem noi. Apoi sunt cei care spun ca semnele, minunile si darurile supranaturale nu mai exista, ca nu mai sunt importante si ca nu trebuie sa le mai cautam. Eu cred ca o analiza serioasa a Scripturilor – bazata pe o exegeza corecta si pe o intelegere onesta a realitatii – ne va duce la concluzia ca semnele si minunile fac (inca) parte din manifestarea Imparatiei lui Dumnezeu pe pamant, ca ele sunt o manifestare a milei Lui desavarsite fata de noi si un mod de a rasplati credinta celor ce se arunca nebuneste in bratele Sale. Ar trebui sa ne concentram viata pe semne si minuni? Nu! Si in niciun caz nu trebuie sa le vindem oamenilor iluzii si neadevaruri in numele credintei, pe care o folosim, de multe ori, ca pe o moneda de schimb cu care speram sa “cumparam” de la Dumnezeu tot ce ne dorim noi pentru viata aceasta.
Ca sa intelegem rolul semnelor si minunilor astazi trebuie sa raspundem la o intrebare peste care nu avem voie sa trecem: care a fost rolul semnelor si minunilor in lucrarea Domnului Isus? Daca raspundem corect la aceasta intrebare vom raspunde corect si la intrebarea daca semnele si minunile mai sunt necesare astazi. Ca sa contextualizam discutia va rog sa cititi toate referintele biblice pe care le voi prezenta.
De ce a facut Isus semne si minui?
1. Ca ucenicii Lui sa creda in El. Ioan 2:11; Ioan 11: 11-15; Ioan 20:30 etc.
Pentru ucenici, minunile nu aveau rolul de a-i conduce la mantuire, ci aveau rolul de a-i convinge ca ceea ce au primit de la Hristos este autentic, ca invatatura Lui Hristos este de la Dumnezeu. Pavel ne spune ca “iudeii cer minuni”, iar Hristos le-a aratat minuni ca sa-i convinga ca EL este Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Sunt mai multe semne si minuni – schimbarea la fata, umblarea pe mare, potolirea furtunii etc – pe care Hristos le-a facut doar in prezenta ucenicilor Sai. Pentru Hristos, minunile implica o oarecare intimitate. Ele nu sunt acte teatrale menite sa faca rating si sa stranga, astfel, noi adepti. Avem de-a face cu o manifestarea intima a prezentei lui Dumnezeu care ii vizeaza doar pe ucenici. Sunt, de asemenea, mai multe cazuri de vindecari in Evanghelii pe care Isus le vrea “secrete” si, drept urmare, le spune oamenilor: vedeti sa nu spuneti la nimeni! Lucrul acesta ar fi imposibil astazi, mai ales cand vrem sa mediatizam cam tot ce ni se pare miraculos. Problema e ca de cele mai multe ori mediatizam minunile nu ca sa proclamam slava si puterea lui Dumnezeu, ci pentru a arata ca “secta” noastra e mai buna decat a celorlati, ca noi suntem cumva mai aproape de Centru, de Sursa, mai autentici, deci adevaratii credinciosi.
De ce a ingaduit Hristos ca Lazar sa moara? Ca ucenicii Lui sa creda in puterea lui Hristos de a da viata si sa nu se indoiasca de faptul ca Hristos va invia la randul Lui. Dar iata ca, dupa atatea minuni, ucenicii tot s-au indoit de Hristos si s-au lepadat de El. Teoria ca daca se vor face mai multe minuni credinta oamenilor in Dumnezeu va fi mai puternica trebuie bine rumegata. Ucenicii au vazut minuni de tot felul, au facut minuni la randul lor si tot s-au indoit de Hristos. Minunile intaresc credinta doar acolo unde exista disponibilitatea de a crede – adica sa VREAU sa cred – si mai ales dorinta de a renunta in favoarea voii lui Dumnezeu. Degeaba esti inconjurat de minuni daca nu vrei sa te pocaiesti. Daca tie iti place lumea aceasta si nu vrei sa te pocaiesti nu vei crede (vezi Romani 2:4-5)… chiar daca se va scula cineva dintre cei morti. Credinta implica zdrobirea vointei tale si a eului tau. Nu exista credinta adevarata fara capitulare absoluta, caci fara renuntare deplina nu poti crede!
In viata ucenicilor minunile au avut si rolul de a le zdrobi eul pacatos si de a-i face sa accepte voia lui Dumnezeu pe deplin. Ele au functionat ca o presa care a stors pana si ultima incredere in puterea omeneasca.
2. Pentru a confirma Cuvantul predicat. Marcu 16: 15-20; Evrei 2:1-4.
In vremea Domnului Isus descoperim o lume unde minunile se intamplau. Evreii aveau, de exemplu, exorcistii si vindecatorii lor. Chiar si vrajitorii popoarelor pagane puteau face unele minuni. In Fapte 8 ni se spune ca Simon vrajitorul “ii uimea pe oameni cu vrajitoriile lui”, iar samaritenii spuneau despre el ca lucreaza cu puterea lui Dumnezeu care se numeste mare. Diavolul are putere de a face anumite lucrari supranaturale. Chiar si astazi au loc “minuni” – este drept ca ele sunt limitate, iar cele mai multe dintre ele sunt pur si simplu “smecherii”, iluzii – prin puterea diavolului si Biblia ne spune ca ele se vor intensifica in zilele din urma. Vezi: 2 Tesaloniceieni 2: 8 – 10.
Unii au spus despre Isus ca este un vindecator ca si ceilalti, unul intre multi altii, ca este un profet care are puteri supranaturale si atat. Dar Isus socheaza prin profunzimea minunilor Sale – mai ales prin minuni care au implicat acte de creatie, cum ar fi invierile dintre morti – si prin faptul ca insotea predicarea Evangheliei Imparatiei cu semne si minuni. El predica Imparatia lui Dumnezeu si dovedea ceea ce predica prin manifestarea acestei Imparatii. Intrebarea daca minunile mai sunt necesare astazi este una nepotrivita. De fapt este o scuza pentru nepocainta noastra si arata cate erori suntem capabili sa comitem pentru a ne scuza lipsa de spiritualitate. La fel de bine ne-am putea intreba daca predicarea Evangheliei mai este necesara astazi. Si daca raspunsul este afirmativ, atunci ar trebui sa ne intrebam cum putem patrunde cu Evanghelia in mijlocul unor culturi straine de Evanghelie, daca Duhul Sfant nu ne insoteste cu semne si minuni? Asta ne spune Pavel in 1 Corinteni 2: 4-5.
Majoritatea misionarilor au relatat lucrari supranturale care au insotit predicarea Evangheliei. Nu au putut penetra culturile inchise fata de Evanghelie decat prin manifestarea puterii Evangheliei lui Isus Hristos. Avem nevoie astazi de insotire supranturala in lucrarea de predicare a Evangheliei? Fara doar si poate! Daca suntem preocupati de Marea Trimitere ar trebui sa fim preocupati si de Marea Promisiune. Daca vrem ca Evanghelia sa ajunga pana la marginile pamantului ar trebui sa ne rugam ca Dumnezeu sa insoteasca predicarea noastra cu semne si minuni.
3. Pentru a arata ca Tatal inca lucreaza. Ioan 5:17 si 20; Ioan 9:1-3; Luca 11:20.
Prin lucrarea Sa miraculoasa Isus deschide o fereastra in cer si le arata oamenilor o frantura din binecuvantarile Imparatiei care va veni. Hristos nu promite raiul aici pe pamant si nu ne promite ca vom fi eliberati TOTAL de boala, de suferinta si de moarte, aici si acum. Dar oridecate ori face o minune e ca si cum ne-ar spune: “Tatal Meu lucreaza. Nu va temeti! Ce v-am promis voi indeplini. In cer nu vor fi nici lacrimi, nici dureri, nici suferinte, nici boli si nici moarte. Priviti lucrarile Mele. Ele vorbesc despre ceea ce v-a pregatit Dumnezeu.”
Minunile sunt proiectii ale vesniciei transcendente intr-o lume corupta si supusa degradarii. Aproape intotdeauna miracolele arunca o raza de lumina inspre viitorul glorios pe care ni l-a pregatit Dumnezeu. Cei care predica eliberarea totala de boala si de moarte aici pe pamant nu au inteles lucrarea lui Dumnezeu. Exista o perversitate teribila pe care o intalnim la asa zisii “predicatori ai credintei”. Dumnezeu sa aiba mila de ei si mai ales de cei care se lasa amagiti de tipul acesta de predica. Aici pe pamant NU vom scapa de boala, nici de suferinta si nici de moarte – aceasta este o concluzie bazata atat pe o hermeneutica corecta cat si pe o intelegere onesta a realitatii – dar slava Domnului!, uneori Dumnezeu face semne si minuni ca sa ne reconecteze cu Imparatia unde nu vor fi nici boli, nici suferinte si nici moarte. Minunile nu ne vorbesc despre viata aceasta, ci despre viata cealalta. Sa nu dorim minuni pentru a trai mai bine aici, ci sa dorim minuni pentru a face mai clara imaginea lumii de dincolo.
Evrei 6:5 contine o expresie care ne poate ajuta sa intelege si mai clar rolul minunilor in vremea noastra. Cand vorbeste despre “puterile veacului viitor”, autorul se refera, evident, la semne si minuni facute prin puterea Duhului. Ceea ce ne intereseza in mod special e expresia “au gustat”. Ce inseamna “a gusta”? Textul nu ne spune ca ei s-au saturat sau ca au experimentat constant si intens lucrarile supranturale. Daca minunile s-ar manifesta in mod ordinar, ele si si-ar pierde caracteristica specifica de a fi supranaturale, de a fi lucrari extraordinare. Nu!, ei au gustat, au testat – cum spune Pavel au cunoscut “in parte”, nu pe deplin – din puterea supranaturala a lui Dumnezeu.
Minunile sunt doar degustari ale lumii de dincolo, ospatul ne asteapta cand vom ajunge in cer. Pana atunci sa ne multumim cu degustarile de care avem parte cand Dumnezeu se indura de noi.
4. Pentru a arata MILA. Matei 20: 30-34; Marcu 1: 40-42
Hristos a facut cele mai multe minuni din mila. I-a fost mila de persoanele care au strigat catre El si le-a vindecat. Mantuitorul nu a stat sa analizeze cantitatea de credinta sau intensitatea ei, ca un contabil chitibusar. Parintele Steinhardt spune ca “atunci cand da, Dumnezeu da boiereste”. Si Hristos a vindecat boiereste, cu larga inima.
Pentru Hristos minunile erau o facere de bine, o manifestare a bunantatii Sale. Nu putea trece napasator pe langa cei care erau in suferinta, pentru ca EL a venit sa poarte suferintele noastre, a venit sa ia asupra Lui neputintele noastre, De ce vindeca Hristos? Pentru a implini Scriptura care zice: “El a luat asupra Lui neputintele noastre si a purtat boalele noastre.” Matei 8:14 – 17.
Nu ni se spune nicaieri ca Isus ar fi suferit de vreo boala, dar intelegem din Scripura ca Isus a experimentat toate bolile. Cum? Identificandu-se cu bolnavii. Intre Isus si bolnavi a exista un transfer de forte extraordinar. Bolnavii i-au dat bolile pe care le aveau, iar Isus le-a dat puterea Sa vindecatoare. Luand asupra Lui bolile noastre, Isus a fost si orb, si mut, si surd, si paralitic, si garbov, a avut friguri si lepra si toate bolile de care i-a vindecat pe oameni. Interactionand cu bolile oamenilor, Isus le-a cunoscut durerea, dezamagirea si neputinta si pentru ca era plin de mila, pe multi dintre ei i-a vindecat.
M-am intrebat de ce, uneori, metodele lui Hristos de vindecare sunt iesite din comun? Exista, de exemplu, in Marcu 7: 32-37 o vindecare foarte ciudata. Isus ii pune mutului degetele in urechi si ii atinge limba cu scuipatul lui. Aceasta scena arata un transfer de forte uimitor intre Hristos si bolnav. Atingandu-se in felul acesta de el, Isus ii preia boala si ii ofera puterea Sa. Atingerea fizica inlesnea declansarea de forte spirituale nebanuite. Nu la voia intamplarii Isus se atinge de bolnavi.
Atingerea fizica declaseaza un fel de explozie emotionala si spirituala. Prin atingerea fizica tu ii spui celuilalt ca nu trebuie sa fie singur, ca iti poate da o parte din durerea lui si ca esti gata sa porti povara lui.
5. Pentru a rasplati credinta oamenilor in Dumnezeu, Marcu 2:5; Marcu 11:22-24;
Aduceti-va aminte de credinta sutasului care mijloceste pentru robul lui. Isus se mira de ea si spune ca nici in Israel nu a gasit o credinta asa de mare. Cand Dumnezeu vede o credinta care sfindeaza orice logica nu poate sa nu o rasplateasca. Este atat de incantat de credinta deplina, impotriva logicii, incat intervine in mod miraculos. Asta nu inseamna ca toti cei care sunt bolnavi si cred din toata inima vor fi automat vindecati. In cazul acesta credinta nu ar fi o rasplata, ci o moneda de schimba. Pe taram spiritual, lucrurile nu functioneaza dupa formula 2 plus 2 egal cu 4. Un mare om al credintei – Pavel – a fost de cateva ori in anticamera mortii. Si nu din cauza lipsei de credinta, ci din pricina faptului ca deasupra credintei noastre sta voia lui Dumnezeu. Nu credinta noastra e suverana, ci voia lui Dumnezeu. Suntem chemati nu doar sa traim prin credinta, ci si prin har. Uneori credinta se supune harului si nu pretinde nimic deasupra harului, pentru ca harul ne este intotdeauna indeajuns.
Omul care crede se abandoneaza in mana lui Dumnezeu si accepta voia Lui, indiferent de ce va alege Dumnezeu sa faca. Ciudatenia credintei – vezi Ioan 20: 29 si 1Petru 1:8 – este ca adevarata credinta nu are nevoie de dovezi fizice, materiale, desi uneori ele sunt implicite. Credinta accepta voia lui Dumnezeu “impotriva oricarei nadejdi”.
Sunt momente in umblarea noastra cu Dumnezeu cand minunile au un rol mai accentuat, dar rolul lor se va estompa in timp, pentru ca trebuie sa ajungem la stadiul in care sa credem “fara sa vedem” si sa avem nadejde impotriva evidentelor. Chiar si atunci cand Dumnezeu pare sa fie mut si nu vrea sa ne raspunda noi trebuie sa credem. Chiar si atunci cand ni se pare ca Dumnezeu ne-a abandonat si parca ne gasim intr-un intuneric impenetrabil, noi trebuie sa credem in cuvantul Celui ce nu poate minti.
Au loc si astazi minuni? Cu siguranta ca da! Hristos ne arata ca minunile fac parte din manifestarea Imparatiei lui Dumnezeu, dar tot El ne spune sa credem chiar daca nu vedem minuni.
