Cand suntem chemati de Dumnezeu la mantuire suntem chemati fara merite. Nu ne facem vrednici de nimic altceva in afara de moarte, pentru ca « plata pacatului este moartea ». Suntem chemati prin harul lui Dumnezeu si acceptam aceasta chemare prin credinta. Credinta materializeaza harul si il planteaza in solul inimii omenesti, sol pervertit de pacat, dar reinnoit acum prin prezenta Duhului Sfant in noi.
A crede ca am meritat, intr-un fel sau altul, chemarea la mantuire, datorita nu stiu caror virtuti personale este o forma de retard spiritual. Suntem complet nevrednici si neajutorati si il sfidam pe Dumnezeu pretinzand contrariul. Doar harul lui Dumnezeu ne smulge din pacatosenia noastra si ne aseaza in Hristos. Chemarea la mantuire este o manifestare supranaturala a gratiei divine si in ea ar trebui sa vedem macar o farama din maretia dragostei lui Dumnezeu. Dumnezeu ne cheama chiar daca nu meritam. Ne cheama doar pentru ca ne iubeste si ne doreste cu pasiune.
Dar chemarea- in ciuda nevredniciei- nu inseamna ca trebuie sa ramanem toata viata nevrednici. Apostolul Pavel ne spune in 2Tesaloniceni 1 :11 ca Dumnezeu vrea « …sa va gaseasca vrednici de chemarea Lui.» Nu suntem vrednici ca sa fim chemati, dar trebuie sa ne dovedim vrednici de a fi fost chemati. Trebuie sa ne aratam recunostinta fata de Cel care ne-a chemat si sa-i dovedim ca nu ne-a chemat in zadar si ca nu si-a irosit harul cu noi.
Dar cum ne dovedim noi vrednicia de a fi fost chemati ?
In 2 Tesalonicieni 1 :4-5, Pavel ne spune ca putem face asta prin statornicia noastra in incercari si prin credinta noastra, care trebuie sa mearga mereu crescand. Se pare ca pentru Pavel orice forma de stagnare spirituala – nu mai vorbim de cadere ! – este un mod de a ne dovedi nevrednici de a fi fost chemati. Nu exista alternativa pentru credinciosul care vrea sa traiasca pentru Dumnezeu, decat sa persevereze si sa devina matur in credinta. A te juca cu viata de credinta este sinucidere curata. Sufletul imaterial este unic si nu il poti asasina prin nepasare si prin renuntare la Dumnezeu. Ni se impune sa devenim oameni duhovnicesti, statornici, plini de credinta si har, pentru a ne dovedi vrednicia de a fi fost chemati. Doar in felul acesta Hristos va putea fi proslavit in noi.
Credinciosii din Tesalonic treceau prin grele incercari si au fost avertizati ca vor trece prin altele si mai grele. Pavel nu le promite iluzii desarte. Nu le predica o Evanghelie a prosperitatii materiale. Nu ii cheama sa faca declaratii de credinta prin care demonii care aduceau persecutia sa fie inlantuiti si trimisi in Adanc, inainte de vreme. Nu le promite vindecare si izbavire la comanda si nici nu le spune ca a fi crestin inseamna a fi scutit de suferintele inerente existentei omenesti. Dimpotriva, Pavel le spune ca « suntem randuiti » pentru suferinta si pentru necazuri.
In necazuri ne dovedim statornicia si credinta. Iar cand ne dovedim statornicia si credinta ne facem, de fapt, vrednici de chemarea Lui.
Gandindu-ma la miile de credinciosi care sufera persecutii in lume si care raman, totusi, credinciosi si statornici, nu pot sa nu ma gandesc la propria mea statornicie. Cum voi sta eu langa martirii lui Hristos, care nu si-au iubit viata, ci au ales moartea de dragul lui Hristos, cand eu ma clatin in fata micilor valuri care vin peste mine ?
Ei si-au dovedit vrednicia, acum e randul meu sa mi-o dovedesc.
