Share Button

“Dupa ce s-au saturat, Isus a zis ucenicilor Sai:  ‘ Strangeti faramiturile care au ramas, ca sa nu se piarda nimic.’ ” (Ioan 6:12)

Cine se opreste sa stranga faramituri? Cine considera valoroase niste resturi de mancare? Cui ii mai pasa de ce e cazut pe jos, dupa ce s-a vazut cu burta plina?

Noi irosim binecuvantarile lui Dumnezeu pentru ca uitam ca si ceea ce “cade” provine din painea binecuvantata. Isus nu inmulteste painile doar pentru a satura multimea flamanda, ci o face si pentru a ne da o lectie spirituala.

Sunt vremuri in care Biserica are paine din belsug. Sunt vremuri cand Biserica e satula si nu duce lipsa de nimic, dar sunt si vremuri cand Biserica trebuie sa se indrepte spre cosurile de faramituri. Sunt vremuri cand Biserica experimenteaza frecvent miracole, dar sunt si vremuri cand miracolele lipsesc si singura “hrana” e luata din cosul cu faramituri.

Faramiturile sunt adevarurile pe care le acumulam dupa ce senzatiile trec, dupa ce euforia unei slujbe pline de har se evapora, dupa ce bucuria produsa de o predica buna trece. Faramiturile sunt adevarurile pe care le acumulam, printr-o disciplinare severa,  pentru vremuri de criza. 

Prea multi crestini vin la Biserica fara sa-si aduca “cosul pentru faramituri”. Ei nu strang, ei se imbuiba, dar imbuibarea lor nu le ajunge pentru o saptamana. Cand vine ziua de Marti le chiorhaie stomacul  a foame, iar pe Vineri au dureri cervicale si ameteli spirituale, pentru ca pe Sambata sa fie lesinati de-a binelea, dar sperand sa mai ajunga ziua de Duminica, cand Isus le va inmulti din nou painile si se vor satura inca odata…