La ora actuala, impactul gandirii americane asupra modului in care vedem crestinismul este de neoprit. Avem si multe influente pozitive care ne vin din America – nu le enumar aici pentru ca nu acesta este scopul postarii mele – dar avem si o groaza de teorii si ideologii care mai de care mai ciudate. Luam de multe ori pe nemestecate ceea ce ni se pune pe tava, astfel incat gandirea americana – care se impune in toate domeniile, nu doar in cel teologic! – devine un fel tinta, un deziderat pe care trebuie neaparat sa-l atingem in contextul in care ne gasim. Made in America – intr-o cultura sincretista si intr-o societate globalizata – se impune tiranic in mai toate domeniile.
Ma voi referi in postarea aceasta la doua idei americane pe care trebuie sa le mestecam bine inainte de a le inghiti: 1) o biserica buna e o biserica mare si 2) aplica ce am facut eu si vei avea si tu succes.
Desi orice pastor isi doreste – probabil cu mici exceptii – o biserica mai mare, cu mai multi membri, cu un buget mai mare si cu activitati mai multe, aceasta nu este imaginea biblica cu privire la Biserica. Nu neaparat ceea ce e mare e si bun. Nu neaparat numarul mare de membri arata succesul unei biserici. Nu mega-bisericile sunt modelul bisericii pe care o slujim. Nu cred ca pastorii mega-bisericilor sunt modelul ideal al pastorului modern. Dar pentru ca pastorii mega-bisericilor au cu ce sa-si promoveze ideile – cei mai multi dintre ei sunt multi milionari – iata cum acceptam idei pe care nici macar nu le mai analizam, caci si noi ne dorim succesul lor, prosperitatea lor si faima lor. Ei ne spun obsedant ca ceea ce au facut ei putem si noi sa aplicam si ca succesul lor poate fi si succesul nostru. Le cumparam cartile, le urmarim predicile, le ascultam conferintele si incercam si noi sa mergem pe urmele lor, de dragul succesului, vazut ca pe o dovada de credinta. Setea de succes a fost folosita la maxim de pastorii mega-bisericilor americane care si-au lansat ideile cu o asa rapiditate, incat pana si amaratul din cornul Africii a ajuns sa creada ca daca va face ceea ce au facut ei va avea acelasi succes. Am ajuns sa ne evaluam bisericile doar prin prisma succesului, nu al Adevarului si sa dezvoltam strategii de marketing pentru cresterea bisericilor, nu strategii spirituale. Am ajuns sa credem ca ceea ce e mare e prin definitie bun si ca imitatia e cheia rapida spre succes.
Pavel, cel care a plantat biserica din Corint, le scrie acestora prima epistola cam la cinci ani dupa inaugurarea bisericii. Probabil ca dupa cinci ani erau mai multi ca numar, dar in credinta erau la fel. In 1Corinteni 3, Pavel ataca aceasta problema si, mustrandu-i cu asprime, le spune: “tot lumesti sunteti”. Dupa cinci ani nu aveti decat un numar mai mare de membri, dar in credinta sunteti prunci, iar in fapte sunteti “ca cei din lume”. Ce dezamagire pentru un pastor sa constate ca cei pe care i-a adus la credinta nu au crescut deloc in duh, ci, dimpotriva, si-au adancit si mai mult radacinile lumesti! Nu succesul il interesa pe Pavel, ci maturitatea, starea de oameni duhovnicesti pe care ar fi trebuit s-o atinga. Ei au zidit in tot timpul acesta lemn, fan si trestie – materiale care reprezinta exterioritatea, pentru ca ele se gasesc in exteriorul pamantului – nicidecum aur, argint si pietre scumpe – materiale care reprezinta interioritatea, pentru ca ele se gasesc in interiorul pamantului – care sa le garanteze trecerea prin foc a slujirii personale. Fara focalizarea pe lucrurile care schimba inima si caracterul, cresterea unei biserici va fi superficiala si amagitoare.
Cineva – cred ca Voddie Baucham – spunea ca “organismele care cresc cel mai rapid sunt tumorile canceroase.” Din pricina asta, orice crestere spectaculoasa a unei biserici trebuie analizata cu mare atentie. Cineva s-ar putea sa protesteze si sa spuna ca in primele capitole din Fapte avem de-a face cu o mega-biserica, deci teza mea nu sta in picioare. Faptul ca imediat dupa Rusalii vedem o explozie de 3.000 de noi membri intr-o singura zi nu este un argument care sa reziste. Da, 3.000 de suflete s-au adaugat la multimea ucenicilor intr-o singura zi, dar acesta nu a fost planul lui Dumnezeu pentru Biserica Sa. Ei au incercat sa dezvolte principiul succesului asa cum il dezvoltam si noi astazi, pana ce Dumnezeu le-a trimis o prigoana, i-a imprastiat, le-a scos din cap ideea de mega-biserica si le-a reamintit ca Biserica Lui inseamna comunitate, familie, organism viu care creste si se dezvolta natural. Daca vorbim de crestere bisericeasca atunci vorbim de un echilibru intre cresterea numerica si maturitatea celor ce formeaza Biserica. Orice organism viu se inmulteste, cu atat mai mult Biserica, dar se si intareste. Biserica are nevoie de radacini, caci fara aceste radacini ceea ce creste in sus se va prabusi.
Pentru apostoli nu marimea este sablon de evaluare – acum sa nu credem ca o biserica mica este o biserica ideala, nicidecum! – ci adancimea, maturitatea. Pavel dezvolta doua imagini preponderente cu privire la Biserica: imaginea Trupului si a Templului. Imaginea constructiei care trebuie asezata pe o temelie solida (asa cum a facut omul intelept si “a sapat adanc in stanca”) si care trebuie inaltata cu mare grija nu prea seamana cu imaginea constructiilor din prefabricate de lemn care se inalta peste noapte. Iar cand ne gandim la imaginea Trupului, ideea de maturitate capata si o mai mare claritate. Doar in basme un copil creste intr-o zi cat altul intr-un an, nu in realitate. Si, cum noua ne plac basmele, alegem sa traim intr-un basm zilnic, unde minunile sunt normalitate si unde biserica poate sa explodeze numeric dupa imaginatia noastra, despre care spunem ca e credinta…pentru ca e Made in America.
