Share Button

In mediul evanghelic, Cina Domnului – Sfanta Impartasanie – este privita, de cele mai multe ori, doar ca un act simbolic. Il si numim ACT de Cult. Am incercat sa ne detasam de modul in care privesc bisericile traditionale Cina Domnului – ca pe o jertfa continua – si am cazut in extrema de a goli momentul impartasirii de adevarata lui semnificatie. Nu de putine ori mi-a fost dat sa intalnesc oameni care se impartaseau fara niciun sentiment de reverenta, de adorare, ci o faceau doar pentru ca asa se impartasesc crestinii. E simbol, frate, e bine si daca te impartasesti – nu ai ce pierde – dar daca nu te impartasesti nu e asa de grav. Eu nu cred ca lucrurile stau chiar asa! Eu cred ca este grav daca nu te impartasesti si cred ca este si mai grav daca te impartasesti in chip nevrednic, fara bagare de seama, cu usurinta si lipsa de pocainta.

Cina Domnului a fost instituita de Hristos si ni s-a poruncit sa mancam painea si sa bem rodul vitei pana la a doua Sa venire, pe nori de slava, pentru a manca in cer, la masa divinitatii, ultima Cina a credinciosilor.

Cina Domnului este o reamintire continua a mortii lui Hristos, moarte fara de care nu ar exista mantuire. Ea ne reaminteste pretul care s-a platit pentru noi – viata Domnului Isus Hristos – si, de asemenea, ne reaminteste pretul pe care noi trebuie sa-l platim pentru El: propria noastra viata. De ce este grav sa nu te impartasesti? Pentru ca fara impartasire risti sa uiti ce a facut Hristos pentru tine. Ni se cere sa facem lucrul acesta spre pomenirea Lui, saptamana de saptamana, luna de luna, an de an, pana va veni El. Perpetuarea starii de neuitare este o dorinta a lui Hristos. Parca Mantuitorul ne-ar spune de fiecare data: “Sa nu uitati ce am facut pentru voi! Sa va reamintiti de jertfa Mea si de pretul pe care l-am platit pentru voi. Sa nu care cumva sa uitati ca am murit pentru voi!” Cand un credincios uita ce a facut Hristos pentru el, insasi baza pe care este asezata credinta lui se prabuseste.

Cand noi ne impartasim ne unim cu Hristos, dar prin El ne unim spiritual si unii cu altii. La Cina are loc o minune, o metamorfoza spirituala (vezi: 1Corinteni 10:16) pe care nu o putem explica decat folosindu-ne de rationamentele credintei, care sunt deasupra rationamentelor logicii umane. Dumnezeu ne ofera darul unitatii de care putem beneficia pe deplin, prin credinta. Paharul binecuvantat (chiar) este impartasirea cu sangele lui Hristos, iar painea binecuvantata (chiar) este impartasirea cu trupul lui Hristos.

Au fost multe discutii cu privire la ce se intampla cu elementele – painea si mustul – in timpul Cinei. Nu este timpul sa abordam teoriile acestea, dar putem sa spunem asa: cand eu beau mustul, fizic eu beau must, el nu isi schimba compozitia, dar spiritual eu nu beau must, eu beau sangele Lui Hristos. Cand eu mananc painea, fizic eu mananc paine, azima, dar spiritual eu mananc trupul lui Hristos. Pavel este radical in acesta privinta: “ De aceea, oricine mananca painea aceasta sau bea paharul acesta in chip nevrednic, va fi vinovat de trupul si sangele Domnului.” (1Corinteni 11: 27). Noi ne impartasim cu trupul lui Hristos, prin credinta ne unim cu EL, nu tratati lucrul acesta ca pe ceva obisnuit, “Caci cine mananca si bea, isi mananca si bea osanda lui insusi, daca nu deosebeste trupul Domnului.” (1Corinteni 11:29).

Exista o imagine care ne poate ajuta sa intelegem ce se intampla la Cina: imaginea oglinzii. Oglinda reflecta o realitate care este dincolo de oglinda – ce se vede in oglinda nu este realitatea, ci o reflexie a realitatii – dar, in acelasi timp putem spune ca realitatea este si in oglinda. Cand eu ma uit in oglinda imi vad reflectata imaginea. In realitate eu sunt in afara oglinzii, dar, in acelasi timp sunt si in oglinda. Nu ca prezenta fizica, ci ca reflexie a imaginii mele.

Cina Domnului este o oglinda a Trupului lui Hristos. Hristos este in afara elementelor folosite, bineinteles, dar este si in elementele folosite, ca reflexie. Noi nu putem vedea Trupul Lui glorificat, El este in cer, in mare slava, dar vedem reflexia Trupului lui Hristos in elementele pe care le folosim. Primind in noi reflexia, adica painea si mustul, de fapt noi il primim pe Hristos, tot asa cum daca soarele se reflecta intr-o oglinda, lumina pe care tu o primesti este lumina soarelui.

Un predicator ortodox, Ilie Miniatis spunea asa: “…veniti voi Heruvimi ai cerului, voi cei cu ochi multi care stiti negraitele taine ale dumnezeirii….ce vedeti este paine si vin, dar acolo inauntru este Isus Dumnezeu-Omul.”

Hristos este acolo, ca reflexie, de aceea trebuie sa tratam cu mare seriozitate momentul impartasirii.