“Care dintre noi este cel mai mare?” Ucenicii s-au certat de nenumărate ori pentru a afla răspunsul la aceasta provocare. In ciuda faptului ca Isus i-a mustrat de fiecare data , se pare ca le intra pe-o ureche și le ieșea pe cealaltă.
In Marcu 9:33-35 ii vedem certându-se pe drum. Probabil s-au certat urat, din moment ce le-a fost rușine sa-I răspundă deschis Domnului și sa-L privească în ochi. In Matei 20, cu câteva zile înainte de moartea lui Isus, ii vedem din nou maniindu-se ca Ioan și Iacob, fiii tunetului, doreau sa stea unul la dreapta și altul la stânga în Împărăție. Luca, în schimb, ne da un detaliu și mai interesant. Erau în timpul cinei și la masa nu găsesc alt subiect de discuție decât “cine-I mai mare?”: “Intre apostoli s-a iscat și o cearta, ca sa știe care din ei avea sa fie socotit ca cel mai mare?” Luca 22: 24-27. Isus le vorbește de moartea Sa, le spune ca în curând va fi dat în mâinile păcătoșilor și ca va fi batjocorit. Cauta sprijin și incurajare…dar, în timp ce El, cu durere și cu lacrimi în ochi, își anunța sfârșitul, ucenicii își dădeau ghionturi pentru a afla cine-i mai mare.
Acțiunea din Ioan 13 este plasata în mijlocul acestui context tensionat. Iată, pe scurt, o creionare a acestui eveniment….
Isus își pregătește amănunțit seara de Paste. Era o seara speciala, ultima seara petrecuta cu ucenicii Sai. Pe baza textului din Marcu 14:12-16, înțelegem ca Isus se cunoștea cu proprietarul casei. Hristos ii ceruse acestui om sa-I pună casa la dispoziție. Stăpânul casei, probabil un om bogat, ii pregătise camera, cu tot ceea ce avea nevoie. Și-a luat slugile și a lăsat casa goala, pentru ca Mântuitorul sa nu fie deranjat.
Isus se apropie de casa, cu ucenicii Sai. Conform obiceiului vremii, oricine intra într-o casa trebuia sa se spele pe picioare. Pe lângă faptul ca era un semn de ospitalitate, era și o necesitate. Din moment ce ei stăteau pe jos când mâncau, nu ți-ar fi plăcut sa mănânci cu nasul lângă picioarele nespălate ale lui Petru. Slujba aceasta era făcut de robi, în cazul oamenilor care își permiteau, sau de gazda însăși, dacă nu-și permitea un rob. Stăpânul acestei case pregătise ligheanul, vasul cu apa și prosopul, dar, la cererea Mântuitorului, își luase cu el toți robii. Nu era nici un rob în casa care sa le spele picioarele.
Ucenicii erau într-o mare dilema: “cine va face spălarea picioarelor?” Toți știau ca trebuie făcuta, dar nici unul nu dorea să-și asume statutul de rob. Nici Petru, nici Ioan, nici Andrei. Toți așteptau ca “celalalt” sa se ofere voluntar și sa le spele picioarele. Un alt motiv pentru care au refuzat sa facă spălarea picioarelor era și faptul ca cearta lor, cu privire la “cine este cel mai mare”, nu se încheiase. Cum sa-i spăl eu picioarele lui Filip? Eu sunt mai mare decât el. Ași prins imaginea?
Ucenicii se așează la masa, cu picioarele îmbâcsite de miros, de praf și se făceau ca ploua. Ba mai mult, în timp ce Domnul le vorbea despre lucruri de-o importanta fantastica…printre care salvarea omenirii…ei se certau ca sa afle cine e cel mai mare.
Isus se aștepta ca după 3 ani si ceva de ucenicie, măcar unul dintre ei sa învețe ce înseamna slujirea, ce înseamna sa fii copilul lui Dumnezeu și sa se ridice sa spele picioarele celorlalți. Dar nici unul nu o face.
Atunci se ridica Isus. Se dezbracă de hainele Sale, ia un ștergar, se încinge cu el, pune apa într-un lighean și vine sa spele picioarele ucenicilor. As fi vrut sa vad reacția ucenicilor, as fi vrut sa vad socul și groaza de pe fetele lor. “Cum, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, sa fie robul nostru? Asa ceva nu se poate!” “Cu nici un chip nu-mi vei spala picioarele”, striga Petru tulburat. “Dacă nu te spăl Eu nu vei avea parte deloc de Mine”, vine răspunsul blând al Domnului. Și atunci, Petru înțelege ca lecția aceasta e mult mai profunda decât pare la prima vedere. Înțelege în acea clipa ca dacă nu se va face ca Isus, un rob al celorlalți, nu va intra în ceruri. Ioan 13:12-16. “Eu v-am dat o pilda, ca sa înțelegeți ca a fi ucenicul Meu înseamna a fi rob. Și asta implica sa-l slujești chiar și pe cel cu care concurezi pentru mărire și slava deșarta. Știu ca nu va place, dar dacă nu va veți face ca niște robi nu veți avea deloc parte de Mine.”
Spălarea picioarelor nu are în centrul ei actul spălării propriu zise, ci lecția robiei. Ni se cere sa slujim și sa devenim robi, pentru a avea parte de El. Cea mai importanta lecție pe care le-a dat-o Isus ucenicilor în Săptămâna mare a fost lecția slujirii, lecția robiei. El, Robul lui Dumnezeu, își pregătea robii pentru a-I continua lucrarea!
by Laurentiu Balcan
